Roș-albaștrii au fost încurajați aseară exclusiv de fanii ploieșteni, după ce grosul galeriei venite de la București a făcut cale-ntoarsă cu o jumătate de oră înaintea fluierului de start.
Fanii au fost nemulțumiți că li s-au oferit doar 50 de tichete la intrarea pe stadion, deși li se promiseseră 400 de invitații. Înainte de a părăsi Ploieștiul, ultrașii Stelei nu au uitat să-l înjure cu patos pe președintele echipei, Valeriu Argăseală. Situația pare una destul de hilară, întrucât oficialii celor de la CS Otopeni le-au oferit omologilor din Ghencea toate cele 400 de tichete solicitate, însă conducătorii Stelei au decis să returneze 350 de invitații, pe motiv că nu au existat cereri din partea suporterilor!
Totuși, aproape toți cei 5.000 de spectatori localnici prezenți în tribunele stadionului Astra din Ploiești erau simpatizanți ai Stelei, cu excepția unui mic grup de fani care alcătuiau gale-ria lui CS Otopeni, însă echipa lui Lăcătuș nu a fost încurajată permanent, ci doar la fazele mai importante. Noi le-am oferit celor de la Steaua 400 de bilete, însă aceștia ne-au returnat 350, pe motiv că nu au existat cereri din partea fanilor Mugur Porumbacu, director executiv CS Otopeni
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER